Blog despre şi cu sertarele din mintea mea

28 Jul 2011

Cum recunoaşteţi o femeie adevărată?

Un psiholog german, autorul cărţii ''Cum recunoaşteţi o femeie adevărată?'' este de părere că o femeie adevărată se recunoaşte dintr-o mie şi oferă câteva indicii:

- Nu vorbeşte non-stop despre diete, ci ''tace'' şi ''face''
- Nu îşi părăseşte iubitul dacă cea mai bună prietenă a ei nu îl poate suferi
- Chiar dacă plânge, nu i se întinde rimelul pe obraz
- Bea cu plăcere, dar nu mai mult de un pahar
- Nu poartă niciodată fuste mini dacă nu e epilată
- Nu ar schimba nimic pe lume un orgasm cu altceva
- Nu refuză niciodată o bucăţică de ciocolată; numărul caloriilor este pentru femei frustrate
- Nu spune niciodată ''Nu'' atunci când vrea ceva, indiferent dacă aceasta contravine moralei
- Aşteaptă telefon de la iubit, nu îl sună ea
- Nu vorbeşte urât despre fostul ei amant
- Fardul ei este mai subţire decât o foiţă de ţigară, nu îşi ''zideşte'' faţa cu make-up
- Nu este invidioasă pe alte femei, pentru că nu are de ce

27 Jul 2011

Nici viitorul nu mai e ce-a fost

De când am luat Decizia toată lumea mă întreabă ce fac acum. Eu răspund cu ''Nu ştiu''. Şi urmează: ''Păi cum nu ştii? Dar ce îţi place să faci? Ce ai vrea să faci mai încolo?'' Iar eu habar n-am. Mă simt iar ca la 18 ani când am dat Bac-ul şi nu ştiam exact ce vreau să fac. Nu vreau să fac nimic anume, adică nu m-am gândit la ceva. Nu-mi place nimic cu adevărat. N-am niciun talent, nicio înclinaţie. Nu mă vad în niciun job. Habar n-am. O să apară ceva cândva, sunt sigură. :)

26 Jul 2011

Horoscop

Chiar dacă nu cred în horoscop, el te influenţează. Scrierea horscopului mi-o imaginez cum a fost portretizată de multe ori în filme: doi oameni, eu îmi imaginez femei, stau şi se gândesc ce să scrie, ce are vrea lumea să citească sau ce ar vrea ele mai degrabă. Şi inventează aşadar horoscopul.
Chestia este, că în ciuda faptului că ştiu că nu este adevărat ce citesc, mă influenţează totuşi. Citesc horoscopul poate o dată pe lună în Tribuna, dar dacă în momentul acela se potriveşte câtuşi de puţin cu situaţia mea, încerc parcă să iau aminte.
Dacă de exemplu citeşti când te trezeşti că astăzi vei avea o zi bună la servici, te duci mai fericit, mai detaşat la job şi astfel vei avea o zi bună, pentru că te-ai gândit că aşa va fi. Deci chiar dacă este inventat, te-a îndreptat spre o anumită stare şi efectul a fost ca cel pronunţat de către horoscop.
Astăzi, de pildă, mă certasem cu Tulă pentru chestii mărunte, dar care includeau şi banii. Şi eram nervoasă şi supărată. Citesc horoscopul, unde scrie: " Aveţi nişte probleme financiare şi sentimentale. Nu îi reproşaţi partenerului de viaţă că a cheltuit prea mult în ultima vreme. " Mi-a trecut toată supărarea pe loc şi m-am gândit că este mai bine să ne împăcăm. Thank you, Horoscop! :P

20 Jul 2011

Cartea Vieţii

Ar trebui să mă apuc să umplu aşa o carte, poate este un mod de a trece peste. Acum i-aş înşira pe aia de la ASE ...

8 Jul 2011

Decizia

Mi-am luat inima în dinţi şi am luat o decizie cât mine de mare. Am spus Adio! unui oraş şi unor prieteni, care sper că în ciuda acestui fapt să rămână la fel.
Unii m-au susţinut, iar alţii m-au judecat. Nu e ca şi când ar fi pentru prima oară.
Sunt multe trăiri la mijloc. Nu regret, dar mai am timp şi de sentimentul acesta. Acum este doar sentimentul de Nou. Starea aceea în care nu ştii ce te aşteaptă, acea nerăbdare de necunoscut. Acea curiozitate pentru ce este ascuns ... Însă paharul este mereu pe jumătate plin, aşa că merg cu optimismul înainte.
Viitorul meu stă în mâinile nemiloase ale Bucureştiului.