Gânduri pe un carusel

Am o groază de gânduri când sunt singură. Până acum nu am fost şi a fost bine fără gândurile-mi. E normal, mă plictisesc deci gândesc. Am impresia că mă gândesc la ceva important şi deosebit. Dar nimic nu s-a schimbat din ceea ce vreau şi ce gândesc. Same old crap! Mă gândesc la aceleaşi prostii care nu au nici un rost sau finalitate. Finalitate! O, câte intenţii şi gânduri bune avem care nu-şi găsesc finalitatea. Cât de multe vrem să realizăm. Când găsim în sertarele minţii o astfel de intenţie, care devine un ţel de scurtă durată, o maximă locală, suntem mândri de parcă am găsit un leac pentru o boală incurabilă. Da, e un sentiment grozav de plăcut. Dar cu atât e mai greu la final, când tragem linia şi ne dăm seama cât de puţin am realizat de fapt din ce am vrut. Te bucuri şi atunci când măcar un lucru ţi-a ieşit cum ţi-ai dorit. Deznădăjduit îţi găseşti alte ţeluri şi fapte de îndeplinit pe care de data aceasta e musai să le finalizezi.

Este ca un carusel. Un carusel special în care roata este înclinată. Şi ori de câte ori te învârţi şi ţinteşti spre înalt, ajungi jos exact de unde ai plecat.

Şi atunci ori nu te urci în carusel, ori încerci şi încerci şi încerci să ieşi.