Umbre

Am evadat pentru câteva minute. Ştiam că nu e bine ce fac, dar mă simţeam liberă într-un fel straniu. Cred că şi oraşul ăsta se simte la fel când, printre cele patru săptămâni de ploaie, simte razele soarelui încălzindu-i acoperişurile şi statuile.
În timpul ăsta aveam senzaţia că stau pe un muşuroi de furnici. Impresia aceea că nu eşti în locul potrivit şi simţi pe piele cum te pişcă şi te îndeamnă să pleci.
Iulia spunea în Budapesta că urăşte când e confuză. Iar eu i-am răspuns că nimănui nu-i place să fie aşa. În ultima vreme mă simt şi eu confuză. Îmi pare că nu am niciun răspuns, că vreau să ating ceva şi nu numai că nu pot sa-l ating, dar nici nu există acel ceva.
Nici măcar nu pot să aleg o bancă unde să citesc. Una e lângă gunoi, una lângă WC, una e murdară, una e la umbră ... Şi uite aşa mă aşez pe una, unde cineva şi-a uitat un pix ca să-mi aştern aceste gânduri.

from him

un cuvânt de-al tău ar fi deajuns să mă opresc din drum râzând în loc de răspuns şi lumea-ntreagă ar fi a mea, greierii toţi m-ar asculta şi ceaţa cea grea s-ar risipi, senin un curcubeu ar răsări dar nu-l aud ... nu-l aud şi iată cum pornesc la drum, drumul meu mai nu stiu cum si nu-l aud ... nu-l aud şi doar tăcerea e a mea, mă voi stinge ca o stea în noaptea cea grea, un cuvânt de-al tău ar fi un balsam pentru rana fară leac ce-n suflet o am, frumosul meu vis n-ar mai fi vis, ţi-aş da să citeşti tot ce ţi-am scris, promit de fumat c-am să mă las şi clipa de-acum ar ţine un ceas dar nu-l aud ... nu-l aud, şi iată cum pornesc la ,drumul meu mai nu ştiu cum şi nu-l aud şi doar tăcerea e a mea, mă voi stinge ca o stea în noaptea cea grea ... cu ape de roşu-n ochi, valuri largi de alb mov şi verde zboară cald pe chipul tău drag ... eşarfa în dar ... ţin minte şi acum, ne-am oprit din drum ce bine-mi amintesc, ce clar ... ţi-am înfăşurat ... eşarfa in dar ... culorile alergau în vânt, se certau, faţa toată-ţi luminau cu albul de var ... eşarfa în dar ... aveam 18 ani eram Beatles-fani şi umblam în tenişi albi cu primăvară-n păr şi miros de măr ... eşarfa în dar ... a venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine sau mai bine cu umbra ta ... mă tem că n-am să te mai vad uneori, c-au să-ţi crească aripi ascuţite până la nori, c-ai să te-ascunzi într-un ochi străin iar el o să se închidă ca o frunză de pelin ... atunci m-apropiu de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare ...

Când plouă

Mă săgeteză o senzaţie ciudată prin tot corpul, urmată de un tremur prelung. Îmi simt capul de parcă ar fi o tobă în care răsună ritmuri ciudate. Pe pereţi aleargă culori bizare.

Nu-ţi vine să ieşi din casă.
Dar în oraş oamenii se dau pe bicicletă şi îşi plimbă câinii.

Un student îşi aruncă ţigara încă aprinsă în faţa staţiei de metrou. Ţigara cade la câţiva centrimetri de baltă. Un cerşetor din faţa staţiei o ridică repede ca ploaia să nu o stingă şi îşi aprinde jumătatea lui de ţigară cu ea.

Cam asta se întămplă când plouă.

Început de 20

Începe să-mi placă Viena doar atunci când sunt în trenul spre aeroport.
Începe să-mi fie dor de casă doar atunci când sunt în avion.
Încep să petrec de ziua mea cu o săptămână înainte.
Încep să mă extaziez de concert de când am cumpărat biletul.
Începe să nu-mi placă Bucureştiul de când ies din Lipscani.
Încep să mă distrez cât de repede se poate.
Încep să pup pe toată lumea la 12.
Încep un nou deceniu în viaţă.
Încep să urlu de la primul acord.
Începe să mă doară gâtul de la al doilea acord.
Începe să mi se facă dor de tine înainte să te pup de rămas-bun.
Încep să cred că totul este aşa cum trebuie şi va fi bine.
Încep să resimt oboseala.
Începe să plouă.

Coffee and Cigarettes

Beau cafea dintr-o ceaşcă cu interiorul alb, pătat cu urmele de zaţ de cafea. Şi ce ar merge o ţigară ...

Ţigara poate fi ţinută sictirit în vârful buzelor în timp ce vorbeşti, neglijent în vârful degetelor în timp ce gesticulezi, sau periculos şmechereşte în căuşul palmei cu vârful în interior, îndreptat înspre încheietură în timp ce scuipi obraznic printre dinţi.
Poţi să stai întins pe spate să fumezi, să sufli fumul în sus şi să nu faci nimic, privind tavanul.
Poţi să ceri o ţigară împrumut, te poţi opri la o ţigară, sau o poţi chiar poşti. Sau poţi să o fumezi după - şi ce gust bun are atunci, de salivă, de inimă care bate şi mână care tremură.
Sunt înconjurată de fum. Sunt un fum cu totul. Un fum la fel de trecător ca cel al vulcanului al-cărui-nume-nu-poate-fi-rostit.

"Căci despre ce poate vorbi un om incapabil de viciu, decăt despre morală? Şi cine n-a depăşit morala înseamnă că n-a adâncit nimic din experienţa pe care le-o oferă viaţa, că n-a ratat niciun elan şi n-a transfigurat nicio prăbuşire."
"În viciu, spiritul pare că a devenit sânge şi se agită ca o forţă imanentă în carne. Explorarea în ordinea posibilului nu se poate face fără concursul spiritului, fără intervenţia conştiinşei. Viciul reprezintă o formă de triumf a individualului." (Emil Cioran)

Vintage Glamour

Just a Sunday afternoon.
Just colorized old pictures.
Just fashionable vintage.
Just remember the golden times.
Just chillin'.

Citat (4)

He had said: "I am a man", and that meant certain things to her. It meant that he was half insane and half god. (John Steinbeck)

Am o idee

Hai să facem ceva împreună, mai exact, hai împreună să nu facem nimic.
De când n-ai mai stat fără să faci absolut nimic? Să stai doar tu şi cu tine?
Ruşii au un obicei foarte frumos: se numeşte "a te aşeza înainte de drum". Adică înainte de a pleca într-o călătorie, după ce ai toate bagajele strânse şi eşti gata să ieşi pe uşă, te aşezi. Alături de tine, membrii familiei, prietenii, toată lumea se aşează şi tace cale de un minut, gândindu-se la cum va fi drumul pe care îl vor parcurge şi la ce lucruri minunate li se vor întâmpla. După care, unul, deobicei capul familiei, se ridică şi spune: "Hai să mergem." Şi încărcaţi cu gândurile anterioare, oamenii pleacă în călătorie.

Ce vă cer eu? Ca în fiecare zi, vreme de un minut, oriunde ne-am afla şi orice am face, să ne oprim. Să nu facem nimic!
Aste e tot.

Today's Achievement

L-am găsit! L-am găsit pe Mozart!
Da, am căutat de mult statuia lui Mozart. Statuia aia care apare peste tot.
Nu am căutat pe internet, mi-am zis că am s-o găsesc cumva, cândva.
Am întrebat lumea, nimic. Au spus că e în Stadtpark, dar acolo e Strauss (da, şi statuia aia e cunoscută, dar eu îl vroiam pe Wolfgang).
Şi azi m-am dus pe la Biblioteca Naţională şi am văzut că în spatele ei este o grădină superbă (Burggarten). Aşa că m-am dus şi ... am văzut statuia şi ... m-am înveselit. Desigur că un nene cânta, de data asta nu la un acordeon, ci la flaut operele lui Mozart. Erau toate condiţiile să iei o pauză şi să savurezi momentul. Să iei loc pe bancuţe şi să citeşti.

Am văzut şi monumentul lui Franz Joseph I, acum citesc pe internet că se pare să fie una din cele două statui ale lui din Viena. A doua fiind cea de la Albertina.

Când ieşi din acel parculeţ ajungi pe Goethegasse care se află faţă-n faţă cu Schillerplatz. Fiecare cu statuia respectivului. Cei doi scriitori vor rămâne pentru totdeauna să se uite unul la celălalt. Goethe masiv aşezat într-un fotoliu, Schiller în picioare pe un soclu mai complex. Stând între cei doi, care ne-au marcat tuturor liceul, mi-am adus surprinzător aminte de profa de germană. Nu-i de bine!

Mai sunt atatea de văzut, abia aştept să mai descopăr.

Mă încălzesc dimineaţa de la soare şi seara de la Jägermeister.

Încerc să-mi găsesc coordinatele în lumea asta.

Şi dansez ...