Se trezi cu o durere de cap înfiorătoare. O pereche de ochi mari şi serioşi îl privea.

- Ce vreme urâtă!, zise el.

Ea tăcu. Linişte.

- Eşti de aici?, întrebă el.

- Nu.

- Dar de unde?

- Din Varşovia.

- De când eşti în casa asta?

- De puţin timp.

- Şi locuiai cu părinţii?

- Da.

- Şi de ce ai plecat?

- Numa aşa ...

Primind acest răspuns a înţeles că nu ar mai trebui să insiste. Dar după o pauză reluă conversaţia.

- Să ştii că nu trebuie să faci asta. E ... e ... împuţit. Ba nu, murdar. Ai putea să te măriţi şi să fii fericită.

- Dacă eşti măritată nu trebuie să fii şi fericită.

- Da, ai dreptate, dar totuşi locul ăsta nu e bun pentru tine. Nu sunt eu în măsură să vorbesc, dar dacă aş face ce faci tu, tot nu aş fi sclav ca tine. Femeile ca tine sunt nişte sclave. Dacă vrei, poţi spune că v-aţi vândut sufletul diavolului.

- Du-te dracu'!

- Eu îţi spun doar din milă. Şi eu sunt nefericit şi am ales un drum descendent, dar mi-e milă când văd o tinereţe risipită. Dacă vei continua aşa, vei muri în fiecare an câte puţin.

- Atunci am să mor!, răspunse ea nervoasă şi părăsi încăperea.