Abia îl cunoştea când s-a gândit că se va întâmpla ceva între ei. Chiar dacă purta ochelari de soare, şi-a dat seama că îi făcea cu ochiul. Ceva o atrăgea la el, dar nu ştia ce. Poate erau poveştile sale, poate privirea, sau poate felul său de a fi: încrezător şi puţin tupeist. Nu era deloc timid şi asta îi dădea impresia de siguranţă, dar pe lângă asta, îşi dădu seama că se vor înţelege bine orice ar fi.
A fost prinsă în vraja sa şi după ce a plecat, a rămas cu multe gânduri care îl aveau pe el protagonist. Chiar dacă nu ştia când se vor revedea, aştepta cu sufletul la gură ziua aceea. Şi-a imagint-o într-o mie de feluri. Dar, ca în fiecare poveste, nu se întâmplă niciodată aşa cum îţi imaginezi. Când s-au revăzut era parca schimbat, băiatul acela sigur pe sine nu mai zicea nimic. Îi era parcă ruşine, însă ea nu ştia dacă îi era de ceea ce a fost sau de ceea ce va fi. Îi venea să-l ia în braţe şi să-l asigure că totul va fi bine, că vor avea tot ce şi-au imaginat.
Erau din lumi diferite: ea bogată, el mult mai puţin. Şi-au dat seama că vor trebui să sacrifice mult fiecare, aşa că şi-au văzut de drumurile lor separate. Totuşi un singur lucru s-a adeverit: s-au înţeles bine în continuare, orice ar fi fost.
No comments:
Post a Comment